Mass-media ar putea să rămână neutră (de foarte multe ori ar fi bine să fie așa), ar putea să contribuie la binele sănătăţii publice, dar poate face și rău.
Societatea de Neuropatie Diabetică a transmis weekendul care tocmai s-a încheiat că reputatul medic și profesor Popa Amorin a decedat la vârsta de 64 de ani.
Pe vremuri, unii dintre noi citeau „Legendele Olimpului”. Acum poate că sunt urmărite Naruto, Pokemon. Cred că mai utile pentru dezvoltare sunt cărţile, și nu desenele animate (violente, fără sens).
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat, vineri, 25 februarie 2022, recomandările cu privire la compoziția vaccinului gripal pentru sezonul 2022-2023, în emisfera nordică*.
Câte dintre bolile cronice, neinfecțioase sunt influenţate la rândul lor de poluare în general și de poluarea aerului în special?
Dacă nu vom înţelege că multe depind de noi și de acţiunea noastră, durata până la apariţia unor schimbări pozitive va fi și mai lungă.
În 30 ianuarie 2015, „Viaţa Medicală” a publicat articolul* „Pentru ultima dată”. Am început scriind: „Încă un coleg ne-a fost ucis”. Alina-Mihaela a trecut la cele veșnice în urmă cu șapte ani. „(...) era un copil foarte bun, liniștit, care răspândea «lumină» și zâmbet, dădea dovadă de seriozitate și dorinţa de a deveni un medic bun, rămânând un om bun și credincios.”
Într-o perioadă fără multe motive de veselie... să ne păstrăm speranţa!
Nicio societate nu poate funcţiona fără reguli. Niciun sistem nu poate să prevină haosul fără principii și fără disciplină.
Trăim vremuri dificile. A fost un an greu, este un an greu, va fi un an greu. Doar lipsa empatiei ne mai lipsește!
Discutam săptămâna trecută despre trei medici, unul fiind și pacient, implicaţi... cu colegialitate. De multe ori, nu doar din vremea anilor pandemici, empatia lipsește, deși este atât de necesară.
Într-o dimineaţă, un medic de laborator a primit un mesaj telefonic de la un fost coleg, din alt spital.
Acordul are ca scop stabilirea obiectivelor, a curriculumului și a materialelor de curs pentru programul de leadership în îngrijiri medicale pentru directorii de îngrijiri și asistenţi-șefi.
Prezenţa diabetului zaharat reduce semnificativ densitatea minerală osoasă și crește riscul de fracturi, prin mecanisme diferite pentru DZ tip DZ și pentru DZ tip 2.
Inteligenţa artificială este tot mai utilizată în medicină. Chiar dacă aceste tehnologii au numeroase avantaje, întâmpină și anumite limitări de punere în aplicare, inclusiv de natură legislativă, spune dr. Ștefan-Lucian Popa.
Aproximativ 150 de directori de îngrijiri și asistenţi șefi, selectaţi din cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării, vor avea ocazia să participe la un curs online de leadership în îngrijiri medicale.
Prin gura lui Hamlet, Shakespeare spune un adevăr incontestabil: „Actorii sunt cronica vie și prescurtată a vremurilor”. Autorul volumului Paiaţe, măști, grimase, găști, actorul Candid Stoica se conformează „cu brio” acestei aserţiuni.
Progresele din domeniul neuroimagisticii permit astăzi diagnosticarea cavernoamelor chiar înainte de examinarea histopatologică.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, va face în weekendul 4 - 6 mai mai multe vizite în județele Iași, Vaslui și Vrancea.
M-am bucurat să pot înlesni apariţia unei lucrări despre două personalităţi de care sunt profund atașat. Acum regret, dar e târziu!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe